Indienii folosesc internetul public pentru a consuma pornografie

de: Andrada Bonea
19 10. 2016

După cum știm deja, Facebook și Google au lansat inițiative serioase pentru a da Wi-Fi gratuit în spațiile publice din India, dar se pare că nu sunt folosite tot timpul pentru scopuri informative.

Furnizorul de Internet RaiTel încheiat un parteneriat cu Google și în momentul de față, oferă WiFi gratuit în 23 de gări din India. Aparent, datele colectate arată că utilizatorii folosesc deseori rețelele publice pentru a consuma pornografie. „Mai mult decât orice gară din țară unde a fost lansat serviciul de Wifi gratuit, pe primul loc în topul utilizării internetului se află Patna”, ar fi declarat un purtător de cuvânt RailTel, „mai ales pentru site-uri porno”.

India nu e singura țară în care utilizatorii folosesc rețelele publice de internet pentru a consuma pornografie. Inițiativa de a da internet gratuit în spațiile publice din New York a avut o soartă similară. De asemenea, populara franciză McDonald’s a trebuit să blocheze accesul la site-uri cu astfel de conținut, pentru că erau deseori accesate de clienți. Aparent, există oameni cărora li se pare că pornografia și mâncarea hipercalorică merg bine împreună.

O actualizare pe acest subiect, publicată de The Next Web, a contestat autenticitatea datelor care arată că internetul public a fost folosit de indieni preponderent pentru pornografie. De asemenea, RaiTel a specificat că, în calitate de furnizor de internet, nu poate supraveghea site-urile pe care intră utilizatorii.

Desigur, această contestare nu anulează posibilitatea ca oamenii să folosească internetul gratuit pentru pornografie. Potrivit Economics Time, foarte accesate ar mai fi YouTube și Wikipedia, dar și platforme de descărcare a filmelor.